CSM CSU Oradea a fost învinsă de BC CSU Sibiu, scor 70-78

82
Baschet CSM CSU Oradea
Foto ©️ CSM CSU Oradea
 

CSM CSU Oradea a fost învinsă de BC CSU Sibiu, scor 70-78, în ultimul meci disputat în cadrul turneului FIBA Europe Cup, de la Istanbul. Partida a fost transmisă în direct pe internet.

Jocul a demarat extrem de modest pentru roș-albaștri. Aceștia au fost depășiți cu regularitate de adversar, fiind expuși pe tranziție și contraatac. Formația din Sibiu a beneficiat de un nivel de joc foarte bun pe tot parcursul primei secvențe și a reușit să desprindă la 18 lungimi pe tabela de marcaj.

Sfertul al 2-lea a consemnat o reacție a CSM-ului. Nivelul de apărare a fost mai bun, dar nivelul de agresivitate ofensivă nu a fost cel mai bun, dar cu un progres față de secvența inaugurală. Giordan Watson a fost sancționat cu fault tehnic pentru simulare, fiind la a 3-a greșeală. Triplele lui Markovic și Green, respectiv slam dunk-ul celui din urmă după o acțiune unu la unu au adus Oradea la 34-37, scor consemnat la jumătatea partidei.

Sfertul 3 a demarat din nou dificil pentru roș-albaștri. Aceștia au rămas în urmă, dar au reușit să mențină un nivel ridicat în apărare. Cu toate acestea, echipe din Sibiu a găsit soluții să rămână în avantaj. Giordan Watson a reușit mai multe acțiuni cu rezultat pe tabela de marcaj, iar Aaron Broussard a strâns la 51-53 cu zece minute rămase din timpul regulamentar.

Capacul lui Markovic la Cooper, urmat de reușita sa de pe semicerc la celălalt capăt al terenului au aprins speranța în tabăra CSM-ului. Același jucător a avut oportunitatea să aducă Oradea pentru prima dată în avantaj, dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar Sibiul a profitat și s-a desprins din nou. Ofensiva CSM CSU Oradea a intrat din nou în impas, greșelile și impreciziile succedându-se.

Giordan Watson a avut 19 puncte, Aaron Broussard a încheiat cu 17 puncte, Nikola Markovic a adăugat 15 pentru CSM CSU Oradea.

CSM CSU Oradea are 1-2 la general după acest rezultat şi s-a clasat pe locul 3 în grupă, dar a obţinut calificarea pentru playoff-ul competiției.

Florin Mihalca
Jurnalist la Radio Transilvania, Bihoreanul și AlesdOnline, absolvent a trei facultăți (Științe Politice, Jurnalism și Drept), Florin are o experiență de peste 20 de ani in presă, după ce a debutat 1997 la Radio Transilvania ca redactor sportiv. De-a lungul carierei, a mai colaborat cu Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Timișoara, TVS Oradea, Informația de Vest și Șapte Seri. Deși în prezent este un jurnalist generalist, pasiunea sa e sportul, de-a lungul timpului fiind implicat și la cluburi precum FC Bihor sau Liberty Salonta. Este și un cunoscut prezentator al evenimentelor sportive din Bihor.