CSM CSU Oradea a debutat în playoff-ul Ligii Naționale de baschet masculin cu o victorie 

16

CSM CSU Oradea a debutat în playoff-ul Ligii Naționale de baschet masculin cu o victorie. Echipa roș-albastră a primit vizita lui Dinamo București, formație pe care a învins-o cu scorul de 76-58.

 

Vizitatorii au început mai bine. Ei au marcat primele puncte, dar Oradea a reacționat și a restabilit ecalitate de două ori. După câteva minute de joc, CSM-ul a trecut la conducere, însă echilibrul s-a menținut pe tabela de marcaj. Mai multe reușite semnate Andrei Mandache au schimbat din nou situația pe tabela de marcaj, însă Dovis Bickauskis și Enzo Vescan au adus ultimele puncte din sfertul inaugura. Scorul la prima pauză era de 24-20.

Secvența a 2-a a demarat în forță pentru echipa gazdă. Elevii lui Cristian Achim au alimentat ofensiva cu un joc defensiv de excepție, însă trebuie menționat că finalizarea a funcționat impresionant. Oradea a realizat un parțial de 19-3 prin intermediul căruia s-a desprins la 20 de puncte. Finalul reprizei a consemnat mai multe prezențe la linia de pedeapsă pentru formația oaspete. La jumătatea partidei scorul era de 49-32.Repriza secundă a consemnat revirimentul lui Dinamo. Jocul echipei orădene s-a schimbat radical. Au dispărut inspirația, dar și luciditatea. În schimb, s-au intensificat erorile și impreciziile. Defensiv, jocul CSM-ului a rămas competitiv, însă la intrarea în secvența decisivă scorul era de 58-50.

Dinamo a înscris primele trei puncte ale secvenței decisive și s-a apropiat la cinci lungimi. CSM-ul s-a redresat. Nivelul de intensitate fizică a atins cote ridicate, iar reacțiile nervoase nu au lipsit. Astfel, s-a ajuns la situații greu de gestionat, cavalerii fluierului având numeroase situații de revăzut prin intermediul Instant Replay System. CSM CSU Oradea a avut un nivel de apărare remarcabil până la finalul partidei, acest lucru asigurându-i victoria.

Kris Richard a totalizat 14 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Mark Ogden a adăugat 13 puncte, 6 recuperări, Stephen Holt a terminat cu 13 puncte, 7 recuperări, iar Nikola Markovic a înregistrat 12 puncte, 10 recuperări pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte, Andrei Mandache și Lawson Korita au totalizat câte 13 puncte pentru Dinamo București.

Scorul general este de 1-0. Se joacă pe sistemul cel mai bun din trei meciuri. Următoarea întâlnire este programată vineri (06.05), ora 17:30, la București. Partida va fi transmisă în direct pe DigiSport și PrimaSport.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Jurnalist la Radio Transilvania, Bihoreanul și AlesdOnline, absolvent a trei facultăți (Științe Politice, Jurnalism și Drept), Florin are o experiență de peste 20 de ani in presă, după ce a debutat 1997 la Radio Transilvania ca redactor sportiv. De-a lungul carierei, a mai colaborat cu Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Timișoara, TVS Oradea, Informația de Vest și Șapte Seri. Deși în prezent este un jurnalist generalist, pasiunea sa e sportul, de-a lungul timpului fiind implicat și la cluburi precum FC Bihor sau Liberty Salonta. Este și un cunoscut prezentator al evenimentelor sportive din Bihor.