Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea revin la antrenamente

98
 

Intrarea în noul an calendaristic echivalează cu o veste bună pentru echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea. Nu mai puțin de 12 din cele 14 persoane diagnosticate cu COVID-19 cu puțin timp înaintea sărbătorii de Crăciun au încheiat perioada de carantină și se întorc la activitatea obișnuită.

 

De altfel, echipa de baschet a efectuat prima ședință de antrenament, una de acomodare la efort după o perioadă de 14 zile de carantină la domiciliu. Pe parcursul următoarelor două zile vor ieși din carantină și ultimele două persoane, urmând astfel, ca de joi echipa să fie din nou în efectiv complet.

În perioada în care activitatea echipei a fost suspendată, sportivii care au avut rezultate negative la testele COVID-19 efectuate în aceeași perioadă s-au bucurat de Crăciun în sânul familiei. După aceasta s-au întors la treabă, participând la antrenamente individuale, fie în sala de forță, fie în cea de baschet.

În ceea ce îi privește pe componenții echipei trecuți prin boală, aceștia au trecut fără complicații peste această perioadă. Din punct de vedere epidemiologic toți sunt sănătoși și din fericire nu a fost necesară spitalizare, fiecare urmând un tratament medical la domiciliu. Cu toate că simptomele au dispărut încă din prima săptămână, toți cei afectați de boală au respectat normele legale în vigoare, chiar dacă acest lucru a reprezentat la un moment dat o încercare din punct de vedere al răbdării.

Pe parcursul următoarelor zile, staff-ul tehnic va avea posibilitatea să facă o evaluare a efectelor de natură sportivă asupra echipei, urmând a se lucra în principal pe parte de revenire în formă fizică. Treptat se va putea discuta și despre forma sportivă. Este cert că din punct de vedere pur sportiv urmează o perioadă foarte dificilă, programul echipei fiind extrem de aglomerat, în condițiile în care activitatea a fost stopată brusc pentru două săptămâni.

Conducerea CSM Oradea transmite mulțumiri staff-ului medical care a monitorizat starea individuală a fiecărui component al echipei. De asemenea, menționăm că în toată această perioadă, reprezentanții clubului au stat la dispoziția DSP Bihor și Poliției Municipale Oradea, asigurându-se că totul decurge în deplină siguranță pentru persoanele afectate, dar și pentru apropiați.

Programul echipei orădene pe parcursul lunii ianuarie 2022 este următorul:

  • Miercuri (12.01), vs Trefl Sopot (deplasare) – FIBA Europe Cup
  • Sâmbătă (15.01), vs CSO Voluntari (acasă) – Liga Națională
  • Miercuri (19.01), vs Dinamo București (acasă) – Liga Națională
  • Sâmbătă (22.01), vs CSM Târgu Jiu (deplasare) – Liga Națională
  • Miercuri (26.01), vs Benfica Lisabona (deplasare) – FIBA Europe Cup
  • Sâmbătă (29.01), vs U-BT Cluj-Napoca (acasă) – Liga Națională
 

Urmărește-ne și pe Google News