Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea își continuă parcursul competițional cu un nou joc internațional, programat în Basketball Champions League. Elevii antrenorului Cristian Achim evoluează din nou acasă. De această dată, miercuri seara, în compania formației israeliene Maccabi Rishon LeZion.
Partida, care este programată la Arena Antonio Alexe, va debuta de la ora 19:30 și va fi televizată pe Digi Sport 2.
Meciul va opune echipele situate pe locurile VI și VII în Grupa B a comeptiției, ambele formații având după 8 jocuri susținute, câte 3 victorii și 5 înfrângeri.
De precizat faptul că în tur, în Israel, Maccabi Rishon LeZion s-a impus în fața orădenilor, pe 25 octombrie, cu scorul de 69-56, într-un meci ce a contat atunci pentru etapa a II-a a grupei.
De această dată partida este înscrisă în cadrul rundei a IX-a, a doua a returului și opune două echipe care vin după înfrângeri. CSM CSU a cedat jocul din runda anterioară, în fața turcilor de la Pinar Karsiyaka, cu 50-79, în timp ce Maccabi Rishon Le Zion a fost învinsă de finlandezii de la Kataja Basket cu 88-69.