20.3 C
Aleşd
duminică, 8 septembrie 2024
Blue Container Aleșd

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au încheiat anul 2018 pe locul IV în clasamentul Grupei A a Ligii Naţionale

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au încheiat anul 2018 pe locul IV în clasamentul Grupei A a Ligii Naţionale, după ce, sâmbătă seara, au pierdut meciul de pe terenul primei clasate, BC CSU Sibiu.

Gazdele s-au impus la o diferenţă de 16 puncte, cu 97-81, după ce bihorenii doar în primul sfert s-au aflat la conducere de pe tabela de marcaj. De altfel, trupa pregătită de antrenorul Cristian Achim a condus în debut cu 8-0, dar apoi, gazdele şi-au impus jocul şi au preluat iniţiativa, câştigând primul sfert cu 25-16.

Sfertul II a aparţinut totuşi orădenilor, care au reuşit să înscrie 22 de puncte, faţă de numai 17 ale sibienilor, fapt care a făcut ca în pauza mare gazdele să aibă un avantaj de numai patru puncte, scor 42-38.

În jumătatea secundă, BC CSU Sibiu şi-a adjudecat ambele sferturi, cu 28-19 şi 27-24, iaer în final s-au impus la o diferenţă de 16 puncte, cu 97-81, ceea ce a făcut să-şi consolideze prima poziţie, cu 22 de puncte, în timp ce orădenii au căzut pe poziţia a IV-a, cu 20 de puncte.

Cel mai bun marcator al echipei CSM CSU Oradea a fost în acest meci Dragan Zekovicautor a 30 de puncte, în timp ce de la gazde s-a remarcat Isaiah Lemart Philmorecu 31 depuncte.

În următorul joc, care va fi şi primul din 2019, bihorenii vor evolua tot în deplasare, la Cluj Napoca, pe terenul echipei de pe locul II, U BT Cluj. Meciul va avea loc duminică, 6 ianuarie.

Florin Mihalca

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,226FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
982CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,650AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI