18.1 C
Aleşd
vineri, 11 octombrie 2024
Blue Container Aleșd

PESTE 1500 DE STRĂINI DEPISTAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI 2018

În primul semestru al anului 2018, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția Migrație au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României celor peste 100 000 de persoane, străini din state terțe și cetățeni ai UE/SEE/CH. Au fost depistați 1259 de străini cu ședere ilegală, emise 748 de decizii de returnare și instituite peste 780 de consemne privind interdicția intrării în România.

Totodată, polițiștii de imigrări au efectuat controale la 1150 de societăți comerciale, în urma cărora au depistat 243 de străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale și au aplicat 405 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1 850 0000 de lei străinilor și reprezentanților firmelor.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României celor peste 100.000 de persoane aflate în evidențele instituției la sfârșitul lunii iunie 2018, străini din state terțe (cei mai mulți din Moldova, Turcia, China, Siria, Israel, etc.) și cetățeni ai UE/SEE/CH (cei mai mulți din Italia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, etc.)

Principalele scopuri pentru care cetățenii străini şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre. Cei mai mulți dintre aceștia sunt stabiliți în București și pe raza județelor Ilfov, Timiș și Cluj.

În ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite 5394 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice, dintre care au fost avizate favorabil 3329 de cereri de viză, 1986 de lungă şedere şi 1343 de scurtă şedere.

Totodată, au fost emise 12 845 de permise de ședere temporară și 778 pe termen lung pentru străini din state terțe. Au fost eliberate 6709 certificate de înregistrare și cărți de rezidență pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.

În aceeaşi perioadă, au fost eliberate 4409 avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, detașați, înalt calificaţi, ICT, sezonieri și stagiari, fiind înregistrată o creștere evidentă față de primul semestru al anului 2017, când au fost eliberate 1670 de avize. În urma celor 742 de acțiuni/controale la 1150 de societăți comerciale, care au vizat combaterea muncii nedeclarate, au fost depistați 243 de străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale și au fost aplicate 405 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1 850 000 lei (47 350 lei –străinilor depistaţi; 1 809 500 – angajatorilor).

Cu privire la cetățenia străinilor care accesează piața forței de muncă din România, pe primul loc se situează Vietnam (1543), urmat de Turcia (568), China (261), Serbia (257), Sri Lanka (276), etc..

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 4557 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați cu şedere ilegală 1259 de străini.

Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 748 de decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de a părăsi teritoriul României. De asemenea, pentru 787 de persoane a fost aplicată măsura interdicției de a intra în țară pentru diferite perioade de timp, de la 3 luni la 15 ani.

Totodată, în perioada de referinţă, 209 cetăţeni străini au fost îndepărtaţi sub escortă, aceștia provenind din state precum Irak, Vietnam, Pakistan, Turcia, Republica Moldova. În cazul străinilor care nu au putut fi îndepărtați în termen de 24 de ore, au fost întocmite documente de luare în custodie publică pentru 153 de persoane până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Ca și alternativă la îndepărtarea forțată, 48 de migranți au optat pentru programul de repatriere voluntară umanitară și au părăsit țara noastră la o dată stabilită de comun acord cu Organizația Internațională pentru Migrație. Totodată, în cazul a 127 de străini a fost acordată tolerarea rămânerii pe teritoriul României până la încetarea motivelor care au stat la baza deciziei.

În perioada de referință, trei ofițeri din cadrul Direcției Migrație au reprezentat România în operațiunile desfășurate la frontierele externe ale UE, participând la misiunile operative sub egida Frontex, din Grecia și Italia.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,370FaniÎmi place
1,729CititoriConectați-vă
978CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,660AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI