Un incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure, produs între localitățile Lăpușel, Coltău și Arieșu de Pădure, a determinat intervenția a peste 150 de pompieri. Focul, care s-a extins deja la 7 locuințe, a generat evacuarea preventivă a aproximativ 90 de persoane, inclusiv de la o pensiune aflată în apropiere. Din fericire, până în acest moment nu au fost înregistrate victime.
Pentru a face față situației, s-a dispus creșterea capacității operaționale la nivelul IV, suplimentând efectivele din județele Satu Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Cluj. În sprijinul forțelor ISU Maramureș, operatorii locali au furnizat și trei cisterne de apă, iar un mesaj RO-ALERT a fost transmis comunităților afectate, având în vedere cantitatea mare de fum degajată.
De asemenea, având în vedere că aeronavele Black Hawk sunt angajate în stingerea incendiilor din Mehedinți, Departamentul pentru Situații de Urgență a solicitat sprijin aerian din partea Ministerului Apărării Naționale. Misiunea de stingere a incendiului este în curs de desfășurare.