10.3 C
Aleşd
joi, 28 martie 2024

Bărbat decedat în urma exploziei unei mașini, la Arad. Șoferul, a murit carbonizat (foto-video)

O maşină a luat foc în cartierul Vlaicu, din Arad sâmbătă dimineață. Potrivit primelor informații primite de la ISU Arad, un incendiu auto a izbucnit de dimineață “în Municipiul Arad, pe Calea Aurel Vlaicu (in fata la Profi). În interior este o victimă decedată”.

- Publicitate -

Potrivit jurnaliștilor publicației Aradon.ro, poliția a revenit, la doua ore de la producerea exploziei, cu un comunicat în care se arată ca la Arad vor ajunge pentru a cerceta acest caz specialiști de la București.

“Având în vedere evenimentul din județul Arad, Centrul de Informare și Relații Publice al I.G.P.R. este abilitat să comunice următoarele:
Conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus deplasarea, de urgență, la fața locului, a unor specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru a sprijini ancheta.
Echipa de specialiști este coordonată de adjunctul directorului Direcției de Investigații Criminale, comisar-șef de poliție Cristian GHEORGHE.”

Potrivit celor de la fața locului, victima este cunoscutul om de afaceri Ioan Crișan, tatăl Laurei Bîlcea, fosta soție a deputatului Sergiu Bîlcea. Se pare ca omul de afaceri s-a urcat în mașina,după ora 7.00, după obișnuita sa cafea de dimineață la cafeneaua din zonă, iar când a pornit mașina aceasta a explodat. Bubuitura s-a auzit până la UTA. Ioan Crișan conducea un Mercedes.

Potrivit martorilor, parte din geamurile de la etajul 1 al blocului Z 11 s-au spart în urma exploziei mașinii la ieșirea din parcarea de la PROFI. Unii locuitori de aici au filmat focul declanșat după explozie, așa cum puteți vedea în imaginile noastre. Ioan Crișan avea 66 de ani.

Potrivit comunicării IPJ Arad, “în această dimineață, în jurul orei 7, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba despre un autoturism incendiat iar în interior se afla un bărbat decedat. În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”.
În ceea ce privește intervenția pompierilor, ISU Arad a precizat: “În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență și generalizat. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute.

După stingerea incendiului a fost găsită în interiorul mașinii o victimă. Victima, decedată, nu a putut fi identificată din cauza deteriorării cadavrului în urma incendiului”.
Tot pompierii precizează: “Cauza este în curs de stabilire”.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,170FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
575CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI