8.1 C
Aleşd
luni, 27 martie 2023

Alertă, copil răpit! Poliția solicită sprijin pentru găsirea unei fete luată cu forța de acasă de patru bărbați

Urmărește-ne și pe Google News

La data de 9 ianuarie, în jurul orei 03.55, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, CAROLEA LUMINIȚA, în vârstă de 14 ani.

- Publicitate -

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, minora ar fi fost luată cu forța de către patru persoane de sex masculin, mascate, și ar fi fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcție necunoscută.

Astfel, s-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celulă de criză.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând în prezent verificări în vederea depistării minorei.

Semnalmente: înălțime 162 cm, 65 kg, ochi albaștri, păr șaten, fir drept, lung, ten deschis.

La momentul dispariției, minora purta o bluză de culoare vișiniu cu paiete aurii, pantaloni tip leggings de culoare vișiniu.

Polițiștii au publicat și o fotografie cu unul dintre suspecți:

Bărbatul pe care polițiștii îl suspectează de răpirea fetei. FOTO: Poliția Română

Persoanele ce pot furniza informații care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

UPDATE 1: Cei patru bărbați bănuiți că au răpit luni dimineața fata în vârstă de 14 ani, din Tălmaciu, județul Sibiu, au fost prinși și duși la audieri, însă, după apropae 12 ore de la comiterea faptei, copila este în continuare de negăsit.

UPDATE 2: “În urmă cu câteva minute, polițiștii sibieni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brașov, au depistat minora în cauză într-un imobil de pe raza localității Vad, comuna Șercaia, județul Brașov”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu pentru Turnul Sfatului.

- Publicitate -
- Publicitate -
 
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

32,779FaniÎmi place
1,768CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,420AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI