Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează populația că, în perioada următoare, până luni, 2 iunie, aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor executa zboruri de antrenament la joasă altitudine, inclusiv zboruri în regim supersonic cu avioane de luptă F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul țării.
Exercițiile au scopul de a crește capacitatea de reacție a personalului aeronautic în diverse situații operative. „Aceste exerciții contribuie la îmbunătățirea capacității de reacție a personalului aeronautic în orice situație”, au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene.
Potrivit unui comunicat de presă, toate zborurile vor fi efectuate cu respectarea măsurilor de siguranță aeriană și cu atenție sporită pentru a reduce impactul fonic asupra populației civile.



































