De joi, cel de-al doilea traseu de via ferrata din Vadu Crişului poate fi accesat de turişti

12648

La capătul mai multor săptămâni de amenajare, echipajul Salvamont a înlăturat plăcuţa cu „Accesul interzis” de la intarea în traseu, ne-a spus Pinter Istvan, directorul Salvamont Bihor.

„De joi după-amiază se poate parcurge, am primit la Salvamont mai multe cereri de informaţii despre noua via ferrata, se pare că pe sâmbătă vor fi mai multe grupuri interesate să o parcurgă”, spune salvamontistul.

Traseul nou de via ferrata începe la baza peretelui unde se află Casa zmeilor și Vama Sării şi trece în stânga faţă de construcţia din perete. Are o primă porţine verticală, de vreo 50 metri, pe alocuri uşor surplombată, amenajată cu scări. Trece vâlcel şi urmează două porțiuni succesive a câte 25, 30 de m. Cam la 150 de metri de traseu se ajunge la cazul de pod, puntea suspendată are o lungine de 25 m după care, la ieşirea de pe pod, urmează o verticală, un mic turn de 15 m după care traseul se termină în pădure. Turistul poate urma poteca traseului turistic pe punct albastru, Circuitul Versantului Drept al cheilor, care îl va scoate în sat, la stadion.

Pinter spune că amenajarea a costat peste 12.000 de lei, lucrările au fost executate din bugetul Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor asigurat de Consiliul Județean Bihor şi sunt parte a programului național de amenajare şi reamenajare a traseelor turistice din zona montană, realizat cu sprijinul acordat de către Policolor, prin proiectul Culorile României.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.