Acolo unde şcolile prosperă, totul prosperă. (Martin Luther) / Colegiul Tehnic din Vadu Crisului si-a deschis portile

1171

Luni dimineata la orele 9 si a deschis portile si Colegiul Tehnic din Vadu Crisului. In acest an scolar 870 de elevi vor frecventa orele de curs la aceasta institutie. 

Un proverb latin spune: ”Invatand pe altii, vei invata tu insuti. Invatand de la altii, ii vei invata la randul tau si pe ei”. Cu asemenea ganduri s-au intalnit luni dimineata in curtea scolii elevi, profesori, parinti. 

Deschiderea anului scolar a inceput cu slujbele religioase oficiate de catre preotul ortodox Mititean Florin, cel greco catolic Tantas Vasile si cel reformat Papp Csaba. A urmat apoi la microfon Malai Florin Olimpiu, directorul Colegiului care a citit mesajul Inspectoratului Scolar Judetean Bihor. “Dorim sa credem ca ne aflam la capatul unui parcurs anevoios care a determinat ragandirea profunda a procesului de invatamant. Este firesc sa se desfasoare orele cu prezenta fizica a copiilor si a elevilor in grupe si clase,iar pentru acest lcru trebuie sa ne implicam cu totii. Consideram ca educatia este inceputul tuturor inceputurilor, este cea ce face diferenta intre ignorant si curiozitatea creatoare, intre egoism si altruism, intre indiferenta si implicare”. Sant doar cateva din gandurile transmise de echipa ISJ Bihor.

Directorul Malai a multumit apoi parintilor pentru incredere in unitatea de invatamant din Vadu Crisului, pentru faptul ca au ales copiilor ca sa studieze la Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crisului, cadrelor didactice, politiei locale, primariei si Consiliului Local pentru sustinere. Dupa salutul lui Maier Zoltan, directorul adjunct al scolii si din partea Politiei Locale de catre seful de post Ianc Cristian a luat cuvantul Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crisului. Si-a amintit despre vremurile cand a fost desfiintat Liceul. Dupa ce a luat fiinta in anul 1953, printre primele licee din mediul rural din Romania , in anul 1978, printr-o decizie a Ministerului Învăţământului, ca urmare a unei directive a partidului comunist, Liceul din Vad a fost desfiinţat în mod abuziv (respectiv treapta a doua de liceu, clasele XI-XII). A urmat o perioadă de declin a şcolii, deoarece, în primii ani, elevii buni au plecat la şcolile cu liceu complet, treapta I (clasele IX-X) fiind frecventată de elevi cu rezultate modeste la învăţătură. Este perioada când se promovează învăţământul cu profil industrial. Abia în 1990, în urma demersurilor făcute la ministerul de resort, de către directorul Tecsi Francisc şi primarul Dorel Cosma, şcoala a revenit la statutul de liceu. În 1994 s-a înfiinţat o clasă cu profil economic, iar din 1996, funcţionează şi una cu profil silvic. Din 1999, liceul funcţiona cu patru profile la fiecare nivel de clase: matematică-informatică; economic; de silvicultură şi filologie. ”Sarbatorim 31 de ani de la reinfiintarea Liceului si consider ca a devenit cea mai puternica unitate de invatamant de pe valea Crisului Repede” a spus edilul, apoi a vorbit despre proiectul castigat de catre comuna prin care eColegiul va fi dotat cu 870 de tablete.

Dupa deschiderea oficiala a ajuns de la Cluj  si prof. universitar Popa Mircea, critic si istoric literar, absolvent al primei promotii al Liceului din Vadu Crisului, in anul 1956 si care s-a intalnit cu elevii liceului si a oferit cadou unitatii de invatamant din cartile sale. 

De la directorul Malai am mai aflat ca in acest an scolar s-au pornit cu trei  clase a V-a (una cu program normal, una intensive engleza la sectia romana si o clasa la sectia maghiara) si trei clase de a IX-a (2 la zi si o clasa la seral), cate o clasa cu profilele filologie si economi respectiv protectia mediului la seral. 

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.