10.3 C
Aleşd
joi, 28 martie 2024

Cauza accidentului de la Tileagd: Șoferul vinovat ar fi adormit la volan

Se pare că accidentul a fost produs din cauză că șoferul autoturismului Land Rover a adormit la volan. Autoturismul a intrat pe contrasens, izbind în plin un autoturism Skoda Octavia, iar apoi o Dacia Logan.

- Publicitate -

“Un bărbat de 40 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în timp ce conducea un autoturism (n.r Land Rover cu număr de Covasna), pe direcţia Cluj – Oradea, pe un sector de drum drept, a pătruns pe sensul opus, lovind în partea stângă faţă un autoturism (n.r. Skoda Octavia), condus din sens opus de o femeie de 47 de ani din comuna Măgeşti, judeţul Bihor. În urma impactului, primul autoturism (Land Rover-ul n.r.) a fost proiectat într-un alt autoturism (n.r. Dacia Logan), condus din sens opus, de un bărbat de 58 de ani din municipiul Oradea”, a explicat joi seară pentru ebihoreanul.ro comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

In urma accidentului, o femeie de 57 de ani din Oradea, pasageră în Logan, pe scaunul din dreapta faţă, a fost foarte grav rănită, decedând ulterior la spital. Soferul Loganului, soţul femeii, a fost şi el rănit. Leziuni uşoare au suferit o femeie de 39 de ani şi un copil de 4 ani, ambii din municipiul Sf. Gheorhghe, pasageri în primul autoturism.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Accident Tileagd 3

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,170FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
575CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI