AcasăȘtiri LocaleRecomandatAccident rutier cu cinci victime la Tileagd. Două autoturisme implicate

Accident rutier cu cinci victime la Tileagd. Două autoturisme implicate

Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 19:00, la ieşirea din localitatea Tileagd către Oradea, judeţul Bihor. Au fost implicate două autoturisme.

„Accidentul rutier s-a produs la ieșirea din Tileagd înspre Oradea, fiind implicate două autoturisme. 5 persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale.”, a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

La faţa locului au ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţa, două echipaje Smurd și o autospecială cu modul de descarcerare din cadrul Stației de Pompieri din Aleșd.

Deocamdată nu sunt clare împrejurările producerii accidentului rutier, echipaje de polițiști rutieri fiind la fața locului, pentru a efectua cercetări. Este posibil ca una dintre cele două mașini să fi intrat pe contrasens.

Răniții provin din ambele autoturisme și, din fericire, nu sunt în stare gravă.

accident Tileagd 03.03.2019 -2accident Tileagd 03.03.2019~2-800x600accident Tileagd 03.03.2019 5

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,792FaniÎmi place
1,733CititoriConectați-vă
1,049CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI