COPIL CĂZUT ÎNTR-UN CANAL ÎN ALEȘD

4337
COPIL CĂZUT ÎNTR-UN CANAL ÎN ALEȘD
Foto © Ghiță Luca
 

Un copil a căzut într-un canal din orașul Aleșd, luni, 13 noiembrie a.c în jurul orei 15:00. Potrivit primelor date, gura de canal în care a căzut se află pe trotuarul situat pe strada Teiului din localitate.

Copilul care a căzut este se afla cu tatăl sau, iar din cauza stratului gros de frunze, nu a observat gura de canal care era spartă căzând în canal. Copilul a fost scos rapid din canal de către tatăl său.

„În urma căzături băiatul meu a suferit o lovitură ușoară la picior, s-a udat de sus pîna jos, numai căciula a scăpat, am fost nevoit să-i cumpăr toate hainele de la magazinul PPT pentru că era tot ud. Am sunat la primăria Aleșd, secretara spunând că primarul este într-o ședința și să revin peste două ore cu un alt telefon. Vroiam să sesizez autorităţile locale, chiar pe primarul orașului pentru a repara urgent gura de canal de pe trotuar că sa nu se întâmple vreo tragedie. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu băiatul meu dacă era singur”, a declarat tatăl copilului Ghiță Luca.

Contactați de AlesdOnline, reprezentanţii Primăriei Aleșd, ne-au spus că vor lua măsuri pentru a repara gura de canal cât mai urgent.

 

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.