Un TIR a ajuns în șanț la Borod! (video)

2585
Un TIR a ajuns în șanț la Borod
Foto ©️ Petru Nicolae Hais (captură video)

Accident pe raza comunei Borod. Un autotren a ajuns în șanț la Borod, din câte se pare evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.

Conducătorul autotrenului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a derapat și a ajuns în șanțul de la marginea drumului.

În jurul orei 6:30, echipe specializate în tractări au fost nevoite să efectueze intervenția și pe partea carosabilă, astfel că traficul rutier este îngreunat până la scoaterea autotrenului din șanț.

La fața locului sunt și polițiștii care vor stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.