Borod este una dintre localităţile afectate. Potrivit informaţiilor transmise de cititori, la Borod a plouat torenţial, cu grindina.Totodată, mai multe drumuri au fost inundate din cauza ploilor.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, codul portocaliu este în vigoare începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (12 august) când instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. În judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, precum şi în zona de munte a judeţelor Cluj, Alba şi Gorj, îndeosebi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 august) în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 50…60 l/mp şi izolat 80…90 l/mp. Avertizarea este valabilă până duminică, la ora 12.
UPDATE : Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Crişana au fost primite prin 112 apeluri toate vizând localitatea Borod unde circulaţia pe DN 1 a fost îngreunată, după ce în urma ploii torenţiale, şoseaua a fost acoperită de 20 de centimetri de apă. În zonă a fost direcţionat de la Staţia de pompieri Aleşd un camion de intervenţie cu motopompă. Deşi apa s-a retras pompierii au rămas în zonă şi evaluează situaţia.
Știre în curs de actualizare …