7 C
Aleşd
vineri, 24 martie 2023

Bazin didactic și la Aleșd, prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă

Urmărește-ne și pe Google News

Asociaţia de dezvoltare intercomunitară “Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bihor” a demarat un proiect judeţean prin care se intenţionează construirea a nouă bazine didactice, semiolimpice, în cele nouă oraşe şi municipii din judeţ, exceptând Oradea.

- Publicitate -

“Echipa de la ADD s-a mişcat repede, la nici zece zile de când a fost agreat proiectul. Deja există o primă propunere cum să arate aceste bazine, avem un studiu de prefezabilitate, urmând ca în cursul săptămânii să se viziteze toate spaţiile pe care le vor pune la dispoziţie unităţile administrativ-teritoriale. Studiile de fezabilitate se vor face din fondurile ADD-ului, după care vom încerca să obţinem fondurile europene. Dacă nu, le vom construi din fonduri proprii,” a declarat Ioan Mang, vicepreşedintele CJ Bihor.

Proiectul ADD prevede construirea unor bazine didactice (semiolimpice) destinate şcolilor pentru iniţiere, iar după orele de înot ele pot fi deschise şi pentru agrement. Funcţionarea şi întreţinerea bazinelor va fi asigurată de către autorităţile locale, ele urmând să stabilească şi preţul abonamentelor. Bazinele se vor construi în municipiile Marghita, Salonta, Beiuş şi în oraşele Aleşd, Valea lui Mihai, Ştei, Vaşcău, Nucet şi Săcueni, membre ale ADD.

În urma studiului de prefezabilitate au rezultat şi date cu privire la dimensiunile bazinelor, ele fiind de 25×12,5 m. Pentru amplasarea bazinelor, primăriile pun la dispoziţia ADD terenuri de aproximativ 3.000 de metri pătraţi.

Sursa: AGERPRES

- Publicitate -
- Publicitate -
 
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

32,763FaniÎmi place
1,768CititoriConectați-vă
41CititoriConectați-vă
1,420AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI