Ziua Mondială a Educaţiei marcată prin activităţi de voluntariat la Liceul Teoretic Constantin Șerban din Aleșd (foto)

462
Consiliul Elevilor de la Liceul Teoretic Constantin Șerban, Aleșd
 

Luni, 5 octombrie de Ziua Mondială a Educaţiei, s-a desfăşurat activitatea de voluntariat „Școala mai aproape de noi!“ organizată de Consiliul Elevilor de la Liceul Teoretic Constantin Șerban, Aleșd.

 

„Din dorinţa de aduce o pată de culoare în şcoala în care învăţăm şi ne petrecem o bună parte din timp, am organizat această activitate de voluntariat în cadrul căreia au fost realizate piese de mobilier din paleţi, rezultând un număr de 4 bănci cu spătar şi două băncuţe simple. De asemenea a fost realizat un indicator informativ cu rol decorativ în curtea şcolii”, a precizat pentru AlesdOnline, Denisa Pesel, vicepreședintele consiliului școlar al elevilor din unitatea de învățământ.

Materialele folosite au fost primite prin donaţie de la firma POLNNEX, care a avut bunăvoinţa de a ne dona 8 bucaţi paleţi, 10 cutii vopsea în ulei, 5 pensule şi role de hârtie, a mai spus Denisa.

La activitatea de voluntariat au participat și cadre didactice care au ales să marcheze astfel Ziua Educaţiei.

 

Urmărește-ne și pe Google News