În urmă cu 22 de ani tânărul Bodoni Zsolt din Aleșd, student la Academia de Arte din Budapesta, împreună cu câțiva colegi au inaugurat la Aleșd o tabără de pictură. În fiecare an în luna iulie sau reunit acești tineri artiști plastici punând în valoare talentul și imaginația lor artistică. Devenind tradițională tabăra a atras tineri artiști dornici de a învăța și a se exprima liber prin tematici diverse.
Lucrările lor si-au confirmat valoarea în expoziții de gen atât în mari orașe din România în Ungaria și în alte țări. O tematică diversă creată pe pânză, hârtie etc. are amprenta neconformismului care se manifestă atât în organizarea taberei, în comportamentul și îmbrăcămintea artiștilor. O explozie de tinerețe, de libertate în gândire exprimată prin pictură dă o notă specială expoziției.
În actuala ediție, 16 tineri dintre care 2 polonezi și un slovac compun colectivul, dând caracterul internațional al expoziției, având în vedere că pe parcursul anilor au fost invitați tineri pictori și din alte țări europene. Din punct de vedere al vârstei apreciem infuzia de tineri (20-26 de ani) alături de „bătrânii” inițiatori (40-45 de ani), care asigură perenitatea taberei. Pentru a avea în viitor o casă proprie de creație, cu ajutorul sponsorilor a început construirea unui sediu propriu pe strada Dâmboviței, nefinalizat încă din lipsa banilor, sediu ce va asigura intimitate și libertate de creație.
Vernisajul celei de a 22-a ediții de pictură s-a desfășurat vineri 27 iulie în localul Colegiului Tehnic „Alexandru Roman”, sediu provizoriu al taberei, oferit cu generozitate de conducerea liceului, în fiecare an. Au fost prezenți mulți iubitori de pictură, care sau obișnuit cu felul de prezentare, comportament și tematica diversă exprimată prin pictură. Pentru a da o notă de originalitate vernisajului organizatorii au împărțit celor prezenți cravate diferite de culori și nuanțe diverse, care să exprime varietatea picturilor expuse.
Vernisajul a debutat cu un moment hazliu, realizat de un invitat din Oradea, care a etichetat fiecare sală și pe pictorii care au expus, cu diferite denumiri „haioase”: „Șifonați – neșifonați,”fidnis – retro”„,statul paralel”, „conta amprenta ecologică”,„soldățelul de plumb”, „ameba națională” etc. Râsul și aplauzele au creat o atmosferă degajată. O noutate așteptată cu interes de public, cât și de artiști, a fost organizarea unui concert susținut de o formație creată ad-hoc care n-au cântat niciodată împreună, nici în public, cu un repertoriu nici de ei știut.? Acest concert care s-a dovedit la fel de necomformist, a plăcut auditoriului, care i-a răsplătit cu aplauze.
Iată lista cu autorii acestui vernisaj „de pomină”: Bajko Daniel, Balazs Imre Barna, Bodoni Zsolt, Ferenczy Zsolt, Gaal Kata, Herman Levente, Horvath Agnes, Kaliczka Patricia, Kovacs Kitti, Koos Gabor, Marta Nadolle, Maria B. Raunio, Matyasi Peter, Bartosz Kokosinski, Orban Elod, Bukovits Aniko, Horor Pista.
Nicu Răcuciu