Un șofer băut la volan a lovit o mașină în Aleșd (foto)

2210
Accident în Aleșd
Foto ©️ AlesdOnline

Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului, a refuzat recoltarea de probe biologice.

Joi, 11 februarie, la ora 20.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au identificat un bărbat de 35 de ani, din comuna Măgești, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ciorcârliei din Aleșd, a acroșat un alt autoturism care circula regulamentar, căruia nu i-a acordat prioritate de trecere. 

Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 35 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,79 mg/lalcool pur în aerul expirat. 

De asemenea, la solicitarea legală a polițiștilor, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Accident în Aleșd

Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis și sub influența alcoolului

Tot, joi, la ora 18.27, pe drumul județean 191A, în localitatea bihoreană Popeşti, polițiștii Secţiei nr. 4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din localitatea Bistra, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și având o concentrație alcoolică de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un cap de pod.

Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

​Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului

Totodată joi, la ora 22.50, pe strada Măgurei din localitatea bihoreană Nucet, polițiștii rutieri din Beiuș au depistat în trafic un localnic de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,77 mg/lalcool pur în aerul expirat. 

De asemenea, joi, la ora 02.25, pe strada Crișului din localitatea bihoreană Nucet, polițiștii rutieri din Beiuș au depistat în trafic un localnic de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.