Terenul pe care se va construi parcul industrial din Aleșd urmează să fie transferat la Consiliul Județean Bihor

984
 

Consiliul Județean Bihor a solicitat marți, 26 octombrie, printr-o hotărâre adoptată în ședința ordinară, trecerea unor terenuri din proprietatea orașului Aleșd și a Municipiului Beiuș în proprietatea Județului Bihor. Pe aceste terenuri vor fi dezvoltate parcurile industriale.

Vom realiza aceste parcuri în parteneriat cu orașele respective și vom depune cerere de finanțare pentru ca toate lucrările să fie făcute din bani europeni. În urma discuțiilor pe care le-am avut de la ADR Nord-Vest, am aflat că acum se definitivează ghidurile de finanțare, astfel încât vor fi puse la dispozția celor care vor loca în aceste parcuri industriale granturi în valori consistente. Credem că vor fi societăți comerciale interesate să vină în aceste parcuri industriale. Vrem, în esență, să oferim bihorenilor care locuiesc în aceste zone ale județului posibilitatea unui loc de muncă aproape de casă, să contribuim în felul acesta la dezvoltarea economică a zonelor respective și să avem o dezvoltare integrată și unitară a tuturor părților județului Bihor”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, în conferința de presă care a precedat ședința ordinară. 

Amplasamentul pe care va fi înființat parcul industrial în orașul Aleșd are o suprafață măsurată de 8,5 de hectare. Suprafața terenului din Municipiul Beiuș este de 17,5 hectare. 

Parc industrial Aleșd
Parc industrial Beiuș

Vă reamintim că Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) va administra, printr-un protocol încheiat cu Consiliul Județean Bihor, parcurile industriale din județ. Tot ADLO identifică, totodată, terenurile oportune înființării parcurilor, întreprinde demersurile necesare și obține titlul de parc industrial pentru fiecare amplasament.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.