Schimbări la nivelul conducerii ALDE Aleșd! Noul preşedinte la nivelul organizaţiei locale este fostul primar PNL de Aleșd, Zeno Țipțer. Conform surselor noastre, Zeno urmează să fie şi candidatul ALDE la Primăria orașului Aleșd.
Imediat după şedinţa în care a fost anunţat drept noul preşedinte al Organizaţiei locale a ALDE Aleșd (vineri, 22 iunie a.c.), Zeno Țipțer a declarat, pentru “AlesdOnline”: “M-am alăturat partidului cu gândul că e nevoie şi de altceva în politica locala şi în economia orasului. Este un partid în creştere, ca intenţie de vot. Urmează să demonstrăm împreună cu echipa că suntem capabili să consolidăm organizaţia şi să mergem mai departe”. Referitor la candidatura la Primăria Alesd, vehiculată de colegii săi, Zeno nu a dorit să fie tranşant: “Nu s-a luat o astfel de decizie. Nu se pune problema acum, întâi trebuie să consolidăm organizaţia”.
Zeno a recunoscut că persoanele care i-au propus să vină în ALDE şi să preia conducerea organizaţiei locale sunt Julien Mateiaș (consilier județean) și Lang Alexandru (fostul președinte ALDE Aleșd): “Îi cunosc, aveam, deci, o comunicare, iar propunerea a venit de la dânşii, iar eu am acceptat”.
“Venirea fostului primar al oraşului Aleșd in fruntea echipei ALDE Aleșd reprezintă un lucru bun şi pentru noi şi pentru cetăţenii oraşului Aleșd. Discuţiile pe care le-am avut cu domnul Zeno deschid un parteneriat pe termen lung pentru realizarea proiectelor demarate pentru dezvoltarea binemeritată a oraşului şi totodată pentru consolidarea organizaţiei noastre locale”, a declarat fostul președintele ALDE Aleșd.