Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit la Pădurea Neagră

1022
proectil nexplodat Aleșd-
Foto © AlesdOnline arhivă

În data de 15 octombrie a.c., specialiştii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au desfășurat trei misiuni de asanare a muniţiei rămase neexplodate din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Prima sesizare a fost primită prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul inspectoratului, în jurul orei 12.05, semnalând descoperirea unui proiectil, pe un teren agricol de pe raza localității Marghita. Cel de-al doilea apel primit în jurul orei 15.55, solicita intervenţia echipajelor specializate la Pădurea Neagră, unde apelantul găsise un proiectil în timpul unei partide de vânătoare, iar cel de-al treilea apelant al numărului unic 112, descoperise muniția în timpul efectuării unor lucrări de amenajare a spațiului verde din curtea unei societăți comerciale situată pe strada Ștefan Octavian Iosif din Oradea.
Cele trei proiectile de calibru 76 milimetri, provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic al inspectoratului, urmând a fi distruse la o dată ulterioară.

Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență provocate de munițiile rămase neexplodate

În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” recomandă cetăţenilor respectarea măsurilor menite a le proteja viaţa în cazul descoperirii unor muniţii ori elemente de muniţie:
• să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniţii neexplodate;
• să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;
• să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie se interzice:
• ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
• comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
• lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
• introducerea muniţiilor în foc;
• topirea elementelor metalice de muniţii;
• tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
• folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
• utilizarea explozivilor şi pulberilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
• demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
• folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie se interzice:
• accesul persoanelor şi animalelor;
• executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate;
• aprinderea focului deschis;
• executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare;
• circulaţia vehiculelor.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.