Patru persoane din Aleșd, la spital, dupa ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la sobă

2255
Pompieri militari Aleșd
Foto © AlesdOnline arhiva

În cursul nopții de miercuri spre joi, 21 noiembrie, la ora 23.37, locatarul unui apartament situat la etajul 1 al blocului LS de pe strada Ciocârliei din Aleșd, sesiza prin Sistemul Unic de Urgență 112, faptul că atât el, cât și ceilalți membri ai familiei se simțeau rău.

La adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care unul de prim ajutor calificat și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajunse la locul evenimentului în aproximativ trei minute, echipajele au procedat la evacuarea familiei din apartament și la acordarea îngrijirilor necesare celor doi adulți și celor doi minori, care se aflau în stare de semiconștiență, în urma intoxicării cu monoxid de carbon provenit de la o sobă cu acumulare de căldură, neracordată la coșul de fum. Cei doi soți (ambii în vârstă de 43 de ani) au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Spitalului Clinic Județean Oradea, iar copii acestora (o minoră în vârstă de 16 ani și un băiat de 17 ani), la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea.

PROTEJAŢI-VĂ VIAŢA PREVENIND INTOXICAŢIA CU MONOXID DE CARBON

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că, anual, în sezonul rece, se produc situații de urgență ale căror victime sunt persoane intoxicate cu monoxid de carbon, evenimente soldate în unele cazuri cu pierderi de vieți omenești.

Aceste evenimente nedorite sunt, în general, determinate de: utilizarea unor coşuri de evacuare a fumului sau gazelor arse neetanşe, înfundate, fisurate ori cu deficienţe de construire; racordarea necorespunzatoare a aparatelor de încălzire la coşuri, exploatarea cu defecţiuni ale sistemelor de încălzire (centrală termică, sobă, şemineu, aragaz, radiator cu petrol etc.).

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă cetățenilor respectarea, cu strictețe, a măsurilor de prevenire a intoxicaţiilor cu monoxid de carbon:

• Sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate și exploatate, întreţinute şi verificate periodic, de către persoane autorizate în acest sens;
• Coşurile, burlanele, ţevile de evacuare a fumului şi gazelor arse trebuie să fie verificate, curăţate şi reparate (dacă este cazul) periodic, de către o persoană specializată, pentru a vă asigura că au tiraj corespunzător;
• Încăperile trebuie aerisite frecvent;
• Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins.

Totodată, se impune supravegherea aparatelor care funcţionează cu flacără deschisă (aragaz, cuptor sau generatoare portabile cu gaz), fiind interzisă utilizarea acestora ca surse de încălzire.

Pentru a vă proteja, recomandăm, de asemenea, instalarea a cel puţin unui detector de monoxid de carbon în locuinţă, respectând instrucţiunile fabricantului.

Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, insipid ce rezultă din arderea incompletă a combustibililor (lemn, butan, propan, gaze naturale, cărbuni naturali, benzină, petrol, etc.) folosiţi în sisteme de încălzire casnice ori în sistemele de gătit, prost întreţinute şi fără sisteme de ventilaţie corespunzătoare, precum şi în motoarele maşinilor.

Inhalarea acestui gaz asfixiant foarte toxic poate provoca dureri de cap, sufocări sau chiar decesul. Copiii, femeile gravide, bătrânii, persoanele cu afecţiuni cronice (cardiace, respiratorii, neurologice, anemii etc.) sunt mai sensibile la acţiunea patogenă a acestui gaz.

Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon depind de concentraţia gazului acumulat şi de durata expunerii. Asfel, la expunere redusă pot apărea dureri de cap, ameţeli, la expunere medie, dureri de cap persistente cu senzaţia de zvâcnire, ameţeli, somnolenţă, vomă, ritm cardiac şi puls rapid, reflexe şi judecată încetinite, iar la expunere ridicată, convulsii, comă sau chiar deces. În ceea ce priveşte concentraţia de gaz, 0,1 % în aer omoară într-o oră, 1 % monoxid de carbon în aer omoară în 15 minute, 10% monoxid de carbon în aer omoară imediat.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.