PARTENERIAT ÎN EDUCAȚIE LA ALEȘD

365
PARTENERIAT ÎN EDUCAȚIE LA ALEȘD 3
Foto © AlesdOnline

Se vorbește mult de necesitatea conlucrării în plan educativ între școală, familie , biserică și alte instituții implicate în acest proces. Realitatea confirmă eficiența reală a unui astfel de parteneriat. Iată că o inițiativă lăudabilă a Asociației Filantropia , sucursala „Sfânta Cuvioasă Parascheva din Aleșd, Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, cu binecuvântarea PS: Sofronie Episcopul Oradiei, în parteneriat cu Primăria orașului și cele două licee din localitate, au organizat o tabără pentru elevi, ( 37) proveniți din ambele școli, în perioada 2 – 5 septembrie. Se știe că taberele școlare sunt oportunități de dezvoltare a unor abilități sociale.

Activitățile din aceste tabere implică munca în echipă, care este de mare folos în consolidarea prieteniilor și de asemenea , pot dezvolta noi relații prin conectarea cu colegii cu care nu vorbesc în mod regulat la școală. Prin activitățile în echipă, copiii dezvoltă relații nu numai cu diferiți copii, dar și cu profesorii lor. În tabără, copiii au posibilitatea de a învăța despre grijă , înțelegere și toleranță. Implicarea directă a celor două conduceri de școli, respectiv d-nele prof. Liliana Antonescu și Valeria Vasile, directori la Liceului Teoretic „Constantin Șerban” respectiv Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, a unor profesori de religie, Felicia Lele, Livia Irimescu și Ramona Hopidea , a d-nei prof. de muzică Corina Ionescu, a profesorilor de sport. Marius Judea, Răzvan Șoit și Cristian Pipa, au asigurat eficiența activităților. Sub mottoul : pictez, cânt, mă rog, mă joc, sau derulat activități variate și plăcute, agreate de elevi. Acestea sau desfășurat după amiazi, între orele 15 – 20, în biserică, sala de sport și la iarbă verde. Nu a lipsit și o excursie, la Oradea care a încheiat tabăra.

Astfel, luni 2 septembrie, elevii au fost inițiați în pictura de icoane pe sticlă, sub îndrumarea d-nei prof. Monica Debreczeni . Lucrările au fost apreciate de credincioșii care le-au vizionat, duminică 8 septembrie în Biserica organizatoare , după sfințirea acestora de preotul paroh, Ovidiu Bocșan. Cu acceptul conducerii celor două unități școlare, vor fi expuse pe holurile celor două școli sub forma unor expoziții.

Marți 3 septembrie, copiii și-au etalat calitățile vocale, sub îndrumarea d-nei prof. Corina Lele Ionescu. Au învățat și au cântat pricesne și cântece patriotice. Au fost descoperite noi talente muzicale.

Duminică 8 septembrie, după Sfânta Liturghie, cu prilejul ceremoniei de acordare a diplomelor elevilor participanți, aceștia au susținut un mini concert de pricesne și cântece patriotice, aplaudați de cei prezenți.

Miercuri, 4 septembrie, în complexul sportiv al Colegiului Tehnic „Alexandru Roman”, sub îndrumarea prof. de sport, Marius Judea, Șoit Răzvan și Pipa Cristian, elevii au fost antrenați în diferite jocuri sportive. Apoi, prin bunăvoința d-lui Cristi Faur, copiii sau „bălăcit” în ștrandul termal a orașului, după care au primit o delicioasă masă în incinta ștrandului.

Joi, 5 septembrie, copiii sau relaxat la iarbă verde, la cabana d-lui Doru Chirilă, unde au servit și o masă specială de picnic, pregătită de un grup de părinți.

Vineri, 6 septembrie, însoțiți de părintele paroh și profesorii de religie, copiii au beneficiat de o excursie la Oradea unde au vizitat Mănăstirea „Sfintei Cruci” și Grădina zoologică, iar în final sau „răsfățat” la „Mac Donald”.

Menționez că în toate zilele după activități copiii au primit gustări, sucuri și apă minerală, prin grija organizatorilor. Toate activitățile au fost gratuite, fiind posibile prin mărinimia unor sponsori: Primăria Aleșd, care a asigurat transportul copiilor, materialele necesare pentru pictură și 5 ghiozdane complete pentru copii de la Fundația ”Copiii Dragostei”. Mulțumirile organizatorilor sunt adresate unor consilieri ai bisericii și sponsori permanenți, care atât financiar cât și prezența fizică au fost alături de copii : fam Marușca, fam Avram, fam. Cacuci, fam. Gancea, Blaga Dorina, Claudia Filip, Doina Lele, Ioan Todoș.

În cadrul ceremoniei de sfârșit, d-nul primar Ioan Todoca a înmânat diplomele de participare tuturor copiilor și diplome de apreciere pentru profesorii implicați, felicitând organizatorii, elevii și sponsorii care au făcut posibilă o asemenea activitate. A promis că, atât Primăria cât și el personal va răspunde pozitiv la desfășurarea unor astfel de evenimente.PARTENERIAT ÎN EDUCAȚIE LA ALEȘD

 
Nicu Răcuciu
Prof. Nicu Răcuciu este absolvent al Universității Babeș - Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie - filozofie. A cochetat cu ziaristica încă din anii de dăscălie. A devenit ziarist profesionist după anii 89, când a putut să-și exprime în scris gândurile, fără cenzură. Este membru fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Filiala Bihor, în cadrul căreia își desfășoară o bogată activitate. În calitate de ziarist profesionist a colaborat cu mai multe publicații: Informația de Vest, Crișana Plus, Tribuna Învățământului, Cotidianul Crișana etc. În anii 2001 - 2002 a fost redactor șef al publicației „Noua Gazetă de Aleșd„. În prezent este colaborator si redactor permanent al publicației AleșdOnline. Până în prezent în mapa sa profesională se află peste 5.000 de articole publicate. Prin informațiile și materialele publicate respectă deontologia profesională aducându-și aportul la bunul mers al vieții economice, sociale, culturale și sportive din Aleșd, Bihor și nu numai.