O nouă acțiune de donare de sânge la Aleșd. Va avea loc, miercuri, 12 decembrie

220
Donare de sânge la Aleșd-800x450
Foto © AlesdOnline

Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea anunță organizarea unei noi acțiuni de donare de sânge la nivelul comunității din Aleșd.

Miercuri, 12 decembrie, în cadrul Spitalului Orășenesc din Aleșd, vis-a-vis de autogară, clădirea veche parter intrarea din curte, se va desfășuara acțiunea de donare de sânge și recrutare de potențiali donatori de celule stem hematopoietice.

Donatorii sunt așteptați între orele 08:00 – 12:00. Trebuie să aibă la ei cartea de identitate, vârsta între 18 și 60, să nu fi consumat alcool sau grăsimi cu 24 de ore înainte de recoltare, să consume multe lichide (necarbogazoase) cu o zi înainte și în ziua donării de sânge (pentru hidratare) și să aibă o tensiune sistolică între 110 și 180.