15.3 C
Aleşd
joi, 28 martie 2024

La mulți ani, Salvatorilor! LA MULŢI ANI, POMPIERILOR ALEȘDENI! 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România

În data de 13 septembrie se împlinesc 172 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, când 166 de pompieri sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu au luptat cu îndârjire şi curaj împotriva celor aproape 6000 de soldaţi ai oştirii otomane veniţi să înfrângă mişcarea revoluţionară română. Această zi de sacrificiu şi de glorie a rămas întipărită în istoria neamului, data de 13 septembrie fiind aleasă drept zi aniversară pentru curajul si devotamentul luptătorilor cu focul.

- Publicitate -

​De-a lungul timpului, tipologia operaţiunilor desfășurate de pompierii militari a devenit mult mai complexă, adaptându-se contextului contemporan, astfel că, în prezent, echipajele de pompieri acţionează pentru stingerea incendiilorsalvarea persoanelor de la înălţime, de la înec, de sub dărâmături şi din alte situaţii critice, intervin pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi pentru acordarea primului ajutor calificatsalvează animaleasanează teritoriul de muniţia rămasă neexplodatăintervin la inundații, înzăpeziri, secetă, vijelii etc., prevenind, limitând și înlăturând efectele fenomenelor meteorologice periculoase, intervin la accidente tehnologice, radiologice, biologice şi la alte calamităţi antropice sau naturale, precum şi la alte situații care pun în pericolsănătatea, viaţa şi bunurile oamenilor.

Astfel, numai în primele opt luni ale acestui an, pompierii militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor și membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență au desfășurat peste 9650 de misiuni, pentru salvarea și protejarea vieţilor oamenilor, a bunurilor acestora, a patrimoniului public şi privat în situaţii de urgenţă. 

În aceeaşi perioadă, personalul Inspecţiei de Prevenire a efectuat peste 1000 de controale la instituţii, operatori economici şi unităţi administrativ-teritoriale, acţiuni în cadrul cărora, au fost totodată organizate şi desfăşurate aproape 1800 de instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă şi exerciţii de alarmare şi evacuare în cazul declanşării diferitelor tipuri de riscuri.​

Eforturile muncii pompierilor militari se concretizează şi conduc spre un singur ţel – protejarea și salvarea vieţii oamenilor și a bunurilor acestora, astfel că, duminică, 13 Septembrie, aniversăm “Ziua Pompierilor din România” cu un viu sentiment de preţuire faţă de memoria camarazilor căzuți la datorie şi cu un puternic simţ de răspundere faţă de prezentul şi viitorul semenilor noştri, fiind pregătiți să intervenim oricând şi oriunde este nevoie de noi.

La mulți ani şi mulțumiri salvatorilor!

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,170FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
580CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI