Incendiu la un coș de fum din Aleșd

1348
Pompier Aleșd
Foto ©️ AlesdOnline

Pompierii au intervenit marți după-amiază pentru a lichida un incendiu în localitatea Aleșd, izbucnit la hornul blocului D3. 

Militarii s-au deplasat la locul incendiului cu o autospecială de stingere. Din fericire, au ajuns în timp util la faţa locului şi au reuşit să lichideze incendiul fără a exista pagube materiale însemnate.

Cauza probabilă de incendiu a fost o scânteie care a aprins funinginea depusă în coşul de evacuare a fumului.

În perioada sezonului rece, creşte pericolul izbucnirii incendiilor datorate sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate în clădiri pentru menţinerea temperaturii mediului interior la un anumit nivel de confort necesar. În acest sens reamintim unele măsuri ce trebuie respectate în această perioadă şi anume:

-coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate si autorizate. Aprinderea funinginii în interior la coşurile necurăţate poate produce o temperatură de 800-1000 C;
-în podul casei coşul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
-se interzice utilizarea sobelor defecte şi metalice fisurate, a reşourilor electrice improvizate cu prize defecte şi siguranţe la tablourile electrice necalibrate;
-se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului;
-nu se încarcă cu lemne soba înainte de culcare şi nu se lasă arzătorul aprins la sobele cu gaze naturale pe perioada de noapte nesupravegheate;
-amplasaţi în faţa sobelor o bucată de tablă: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar putea veni în contact;
-cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale şi se sting cu apă;
-se interzice folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune sau cu garnituri deteriorate ori cu furtun de cauciuc fisurat;
-se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei de gaze lichefiate sau a instalaţiei de gaze naturale – verificarea se face numai cu apă şi săpun;
la aprinderea focului la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale se aeriseşte camera, după care întotdeauna se aprinde mai întâi chibritul şi apoi se manevrează robinetul de alimentare cu gaz;
-se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin diferite metode, ori amplasarea lor prin magazii, şuri, şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătoriile se confecţionează din zidării de cărămidă şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.