INA RUS – ÎNCĂ UN PAS PE DRUMUL CONSACRĂRI

1865
INA RUS

Asociaţia Star Vivere din Oradea , este singura școală muzicală din România, care a triumfat la Festivalul „Mamaia Copiiilor”, câștigând 3 mari trofee, la festivalul de la Marea neagră. Primele două au fost câștigate de Ovidiu Lazăr în anul 2007 și de Miruna Gavriș în anul 2012. Iată că la același interval de 5 ani, în anul 2017, al treilea mare trofeu este adjudecat de un alt membru al  Asociației „Vivere”din Oradea, pregătit de aceeași profesionistă și distinsă profesoară Valeria Mișcuția.

De această dată Marele Trofeu a fost câștigat de o voce inegalabilă, încă în formare, a tinerei  INA RUS în vârstă de doar 13 ani. Menționăm faptul că la preselecțiile festivalului , la secțiunea interpretare, Vivere s-a prezentat cu cinci concurenți: Cezara Gavruță, Ana Burescu, Briana Magdaș, Patricia Crișan și Ina Rus. Toți au intrat în finală. Briana Magdaș a obținut premiul I, Patricia Crișan , cel de-al doilea , iar Ina Rus marele trofeu, îmbogățind palmaresul asociației Vivere. Într-un interviu acordat de Ina Rus, am aflat amănunte inedite din culisele festivalului, precum și gândurile sale de viitor. „Nu mă așteptam și nici nu am visat să câștig marele trofeu” ne-a declarat cu sinceritate Ina, având în vedere numărul mare (cca.100)de concurenți care au trecut de faza preselecției.  Cu atât mai mult acest succes, confirmă vocea de excepție cu care este înzestrată nativ Ina și drumul ascendent pe care îl parcurge în domeniul muzicii. Vitrina cu trofee a „micii vedete” numără deocamdată 13 cupe și premii, dintre care amintim 2 mari trofee. Cel de la Mamaia și cel de la Râșnov, alături de premii I,II și III, obținute la diverse festivaluri și concursuri. Amintește premiul – I-  obținut în luna iunie la Festivalul „Delfinul de aur” de la Năvodari. Ce urmează? Participarea la Festivalul „Capitala Muzicală” de la Sibiu în luna august și cel de la Bacău din luna octombrie. Referitor la afirmarea sa în „muzica mare”, la nivel național, gândul Inei se îndreaptă spre o participare la „Vocea Românie junior”. emisiune concurs organizată de PRO TV. și de ce nu la „X Factor”. Paralel cu aceste gânduri, nu va neglija învățătura, urmând în continuare cursurile gimnaziale, în clasa a VII-a a Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd.

Noi îi dorim succes, declarându-ne fani ai Inei.

Nicu Răcuciu

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.