AcasăȘtiri LocaleAleșdDRAGOSTEA BISERICII FAȚĂ DE COPII – CONTINIUA ȘI DUPĂ 1 IUNIE

DRAGOSTEA BISERICII FAȚĂ DE COPII – CONTINIUA ȘI DUPĂ 1 IUNIE

Nu de mult în pagina AlesdOnline, a fost semnalată o frumoasă acțiune de suflet organizată de 20 de preoți din Protopopiatul Oradiei, la Spitalul de recuperare pentru copii din stațiunea 1 Mai, la care a participat și PS Sofronie Episcopul Oradiei.

Ecoul acestei manifestări nu s-a stins, și nu a fost singulară, ci din contră a fost un exemplu și pentru alte parohii. Biserica constituie o a doua școală în care prin activități diverse, se contribuie la educația moral-creștină a copiilor. O astfel de activitate s-a desfășurat în ziua de 3.06.2018 , în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Aleșd, duminica cinstirii părinților și copiilor, numită așa prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR. După Sfânta Liturghie, s-a desfășurat o întâlnire de suflet în „familia” lărgită a comunității. Preotul paroh Ovidiu Bocșan, împreună cu membrii consiliul parohial au organizat o întâlnire de suflet cu copiii și părinții lor. „După modelul Mântuitorului IIsus Hristos, care îi aduna pe copii lângă el, îi lua în brațe și le spunea istorioare, așa am procedat și noi pentru a le arăta iubirea și prețuirea noastră. În acest prea frumos cadru, s-au recitat poezii și sau cântat pricesne, care au completat încântător acest moment.

După activitatea din biserică, ne-am deplasat la altarul de vară, din curtea bisericii, recent sfințit, pentru mult așteptata surpriză oferită de biserică și consiliul parohial, copiilor. Un frumos tort, pizza, sucuri i-a așteptat pe copii, care au mai primit iconițe și cărți de rugăciuni.” Toți cei prezență, părinți și copii au fost plăcut surprinși de această frumoasă inițiativă, organizată de biserică care s-a încheiat cu Tradiționalul „La mulți ani”. Părintele paroh le-a promis și pe viitor o mai mare purtare de grijă copiilor la „umbra bisericii”.

Nicu Răcuciu

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,951FaniÎmi place
1,721CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI