Dotări de aproximativ 110.000 EUR pentru școlile din zona Aleșd

556
dotări școală Aleșd

Holcim România a sprijinit cu aproximativ 210.000 EUR inițiativele pentru dotarea școlilor din zonele Aleșd (județul Bihor) și Câmpulung-Muscel (județul Argeș), comunități în care producătorul de materiale de construcții operează cele două fabrici de ciment.

Astfel, peste 4.000 de elevi beneficiază anul acesta de condiții mai bune în unitățile de învățământ, sponsorizările mergând către echipamente IT și dotarea laboratoarelor de informatică, instalarea de mobilier nou și ergonomic, dotarea unui laborator de științe și chiar înființarea unei stații radio într-una dintre școli.

„Utilizarea unui echipament corespunzător este esențială în orice mediu de lucru. Prin crearea de parteneriate cu insitituțiile de învățământ din comunitățile Holcim România, am reușit să îmbunătățim condițiile de studiu pentru mulți copii, care acum se pot bucura de mobilier ergonomic modern, de calculatoare performante și de un loc potrivit în care să facă mișcare. Dezvoltarea noilor generații este una dintre prioritățile noastre pe termen lung, deoarece nimic nu este mai durabil decât investiția în oameni”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă și Comunicare.

În zona fabricii de ciment din Aleșd au fost alocați peste 110.000 EUR, în urma cărora au beneficiat elevi ai Colegiului Tehnic Alexandru Roman, ai Liceului Teoretic Constantin Șerban din Aleșd, ai Școlii Gimnaziale Hotar, ai Școlii Primare nr. 1 Telechiu din comuna Țețchea, ai Școlii Gimnaziale Butan din comuna Magești și ai Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Aștileu.

”Educația este singurul lucru care unește oamenii, iar aceasta se poate dobândi prin intermediul școlii. Ea, școala, trebuie să ofere elevilor un mediu adecvat procesului de învățare, să furnizeze demersul didactic propice unei dezvoltări personale care să ducă la clădirea unui viitor măreț. În școală formăm caractere, educăm temperamente și construim personalități. De aceea este absolut vital ca școala să aibă condițiile necesare, să ofere spațiul potrivit pentru a crește nivelul stării de bine al elevilor și de a fi dotată corespunzător pentru a crea un mediu atractiv pentru elevi, un mediu în care aceștia să se simtă confortabili pentru a asimila cunoștințele necesare formării lor ca viitori stâlpi ai societății.”, a adăugat Crina Puie, Director al Școlii Gimnaziale Nr.1 Hotar, comuna Țețchea.

Proiectele din Aleșd constau în:
• Dotarea unui teren de sport multifuncțional pentru cei 850 de elevi ai colegiului Tehnic Alexandru Roman;
• Achiziționarea a 18 videoproiectoare și 13 laptopuri moderne pentru dotarea laboratoarelor de informatică și chimie, în urma cărora beneficiază cei 450 de elevi ai claselor V-VIII;
• Dotarea cu mobilier ergonomic a Școlii Gimnaziale Hotar, a Școlii Primare nr. 1 Telechiu și a Școlii gimnaziale Butan pentru un total de 220 de elevi;
• Dotarea cu mobilier și echipamente IT a laboratorului de informatică de la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Aștileu pentru un total de 76 de elevi.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.