Aleșdul este în doliu. MĂNOIU CĂTĂLIN, a murit marți seara, era consilier în cadrul Consiliului Local Alesd a luptat pentru ca Primăria oraşului să plătească burse lunare elevilor merituoşi.
Tragedia s-a produs marţi seară. Consilierul era la un meci de fotbal, când, la un moment dat, i s-a făcut rău şi a fost condus acasă de soţia sa. În momentul în care a intrat în curte, însă, acesta şi-a pierdut cunoştinţa.
Chemaţi de urgenţă, medicii Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor au încercat să-l resusciteze timp de două ore.
„Solicitarea a venit la ora 21.37 iar echipajul a ajuns la locuinţa pacientului în 3 minute. Medicul a încercat să-l resusciteze timp de două ore, însă fără succes. Echipajul a plecat la 23.40”, a declarat potrivit BIHOREANULUI managerul Ambulanţei Bihor, Gheorghe Pintea.
„A fost un om cu multă dragoste pentru copii şi multă iniţiativă. Acum se ocupa de organizarea unei manifestări sportive, Zilele sportului aleşdan, pentru care încerca să obţină şi fonduri de la Consiliul Judeţean”, a declarat primarului Aleşdului, Ioan Todoca.
Cătălin Mănoiu era căsătorit şi avea trei copii, soţia sa, Teodora, fiind consilier juridic în cadrul Inspectoratului Şcolar Bihor.
Cătălin a fost și profesor de educație fizică și sport, fost jucător al Crișului Aleșd în Liga 3, evoluat pe postul de mijlocaș ofensiv, sau vârf de atac, a fost antrenor cu performanțe remarcabile.
Cei care vor să-şi ia rămas bun de la Cătălin Manoiu o pot face, joi, seara începând cu orele 18.00.Trupul neînsufleţit al lui Catalin Manoiu va fi depus la capela din Cimitirul Rulikowsci.
Slujba de înmormântare va avea loc vineri, de la ora 14, la Cimitirul Rulikowsci din Oradea.
Rămas bun !