Doi copii blocaţi în apartament, salvaţi de pompierii din Aleșd.

1284
pompieri Aleșd 3
Foto © AlesdOnline
 

Pompierii aleșdeni au intervenit astăzi, în jurul orei 10.30, pentru a debloca uşa unui apartament din blocul T din orașul Aleșd şi a salva doi copii (de 1 și 3 ani) aflaţi în locuinţă.

 

La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere și un echipaj smurd din cadrul Stației de pompieri Aleșd.

Copiii erau blocaţi într-o cameră din apartamentul situat la etajul 4 al imobilului. Salvatorii au folosit scara din dotare, au intrat în cameră și au deschis uşa apartamentului din interior. Copiii au fost găsiți teferi și nevătămați, fără a necesita îngrijiri medicale.

Conform unor surse, copiii erau singuri în una dintre camerele apartamentului. Părinții au coborât până la tomberonul de gunoi și, în acest timp, ușa de la apartament s-a blocat.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.