Autorităţile au redeschis centrul de carantină de la Pădurea Neagră

1151

“Începând cu data de 1 august 2020, jandarmii bihoreni au preluat paza unui centru de carantină pe raza judeţului Bihor”, se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor.

Ebihoreanul.ro scrie că în centrul din Pădurea Neagră sunt în prezent doi cetăţeni. Primul a ajuns acolo sâmbătă, fiind un cetăţean libanez care a încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos. El a fost prins de poliţiştii de frontieră din Bihor, şi a solicitat azil în ţara noastră, dar centrul de azilanţi din Timişoara nu îl va primi până nu va sta două săptămâni în izolare.

Cel de-al doilea locatar al centrului de carantină este un bihorean care trebuia să fie acasă, în autoizolare, dar poliţiştii l-au prins că încalcă această măsură. Astfel, când l-au găsit, oamenii legii l-au ridicat cu forţa, iar prin dispoziţia DSP Bihor, a intrat în carantină mai precizează sursa citată.

Cele două persoane sunt primele care au intrat în carantină în Bihor, după apariţia Legii 136/2020, care prevede instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

De asemenea inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, a executat un număr de 341 de misiuni din care 197 misiuni în patrule mixte, în cooperare cu poliţiştii bihoreni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională și prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 47 de sancțiuni, dintre care 28 de avertismente scrise și 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 7100 lei pentru următoarele fapte: desfăşurarea de activităţi comerciale fără îndeplinirea condiţiilor legale, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice, nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2. 

În aceeaşi perioadă echipajele de jandarmerie au constatat şi o faptă de natură penală, pe linia furturilor din spațiile comerciale.

Totodată, în cursul săptămânii trecute, jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică în sistem integrat conform Dispoziției Comune I.G.J.R-I.G.P.R la ceremonialul militar organizat cu ocazia Zilei Imnului Naţional în Piața Unirii din Municipiul Oradea.

De asemenea la solicitarea procurorilor D.I.I.C.O.TOradea, 5 echipaje din cadrul Jandarmeriei Bihor au participat miercuri la efectuarea unor percheziții domiciliare, pe raza județului Bihor.

Săptămâna trecută a mai fost executată o misiune pentru punerea în aplicare a unui mandat de aducere emis de către instanţă.

Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.

Totodată în cursul zilei de ieri, 30 iulie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor au găsit un număr de 160 pachete țigarate netimbrate legal, abandonate în zona Pieței Nufărul Acestea au fost ridicate în vederea identificării proprietarului și predate organelor de poliție competente pentru continuarea cercetărilor.

​Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile abilitate.          

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.