Alertă alimentară: Ficat de pui retras din mai multe magazine Penny inclusiv cel din Aleșd, din cauza salmonella!

878
 

Rețeaua de magazine Penny anunță retragerea pipotelor de pui congelate de 500 de grame, precum și a ficatului de pui congelat, 1000g, ca urmare a evidențierii prezenței Salmonella enteritidis.

Compania poloneză Copanex a decis rechemarea produsului „Pipote de pui. Produs congelat. 500g, toate loturile, EAN: 7896589533311”, precum și a produsului „Ficat de pui. Produs congelat. 1000g. Origine: Polonia, Lot: 021121, Data de productie: 17.08.2021, Data de expirare: 17.02.2023, EAN: 5994229001731”.

Potrivit comunicatului ANSVSA, ficatul de pui a fost distribuit în trei magazine Penny din Oradea (de pe Tudor Vladimirescu, Grigore Moisil și Ștefan cel Mare), dar și din magazinul din Aleșd de pe strada Ciorcârliei, cel de pe Calea Bihorului din Beiuș și cel din Ștei.

Compania a inițiat retragerea produselor ca urmare a evidențierii prezenței Salmonella enteritidis la unele dintre loturile analizate.

Persoanele care au achizitionat acest produs sunt sfătuite să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în oricare magazin Penny. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

8526849RechemareficatpuicongelatCopanexPenny03122021

8526908RechemarepipotepuiCopanexPenny02122021

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.