Accident pe strada Ciocârliei din Aleșd

6061
Accident pe strada Ciocârliei din Aleșd
Foto © AlesdOnline

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe Strada Ciocârliei din orașul Aleșd.

„Vineri, 20 septembrie, la ora 20.23, la intersecția străzii Cartier Șoimul cu strada Ciocârliei din localitatea bihoreană Aleșd, un tânăr de 16 ani, din comuna Lugașu de Jos, județul Bihor, în timp ce circula cu o bicicletă, neechipată regulamentar, pe strada Cartier Șoimul, odată ajuns în intersecție, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus pe direcția strada Oborului – strada Tudor Vladimirescu, de o femeie de 38 de ani, din comuna Aștileu, județul Bihor”, a precizat pentru AlesdOnline, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.

În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul rutier, a mai spus Fărcuţa.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.