Persoanele vaccinate anti-Covid cu ambele doze pot intra în România fără să mai fie obligate să se carantineze. A fost actualizată și Lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat

1460
Vaccinare
Foto ©️ Facebook/ Comisia Europeana

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi o serie de măsuri ce vizează instituirea carantinei pentru persoanele care ajung în România, dar și pentru persoanele stabilite ca și contact direct cu un pacient pozitiv. Cele mai importante prevederi din această hotărâre sunt următoarele:

– Instituirea excepției de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Același regim se aplică și în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză;

– Instituirea posibilității ca și persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-COV-2 să iasă din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică;

– Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord li se aplică excepțiile de la măsura carantinei stipulate în Hotărârea numărul 1/2021 și Hotărârea numărul 3/2021, dar și excepția de la carantinare în cazul în care au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment.

– De asemenea, și pentru persoanele care intră în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică – în program de hemodializă), ș.a.m.d.

– Persoanele care vin din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și sunt exceptate de la măsura carantinării, respectiv persoanele vaccinate sau cele care au fost confirmate cu SARS-COV-2 și sunt în perioada cuprinsă între 14 și 90 de zile de la momentul confirmării, nu trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19 la intrarea în România.

– Aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, listă valabilă începând cu data 19.01.2021, ora 0:00.

Lista /zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic poate fi consultată mai jos:

[embeddoc url=”https://stirioficiale.ro/storage/Anexa%20Lista%20State%20cu%20risc%20epidemiologic%20ridicat%2018.01.2021.pdf” viewer=”google”]
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.