Cod galben de vreme rea în Bihor! Vor fi frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse torențiale

1082
cod galben vreme rea~2-800x649
Foto © Dacian Tinc

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru jumătatea nordică a țării, valabilă astăzi între orele 12:00 și 23:00.

 

Județele vizate sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița Năsăud, Mureș, Suceava, Harghita, Bacău, Neamț, Botoșani, Iași și Vaslui. 

În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat de peste 80…90 km/h), grindină și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi vineri (13 mai) pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar sâmbătă (14 mai) în regiunile sudice, sud-estice și la munte.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.