Alertă meteo. Ninsori, lapoviță, polei și vânt

452
 

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o informare meteo de precipitaţii mixte, polei şi vânt, valabilă de vineri ora 18.00 până sâmbătă, ora 10.00. La munte se anunţă ninsori şi rafale de 70 kilometri pe oră.

În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă şi local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parţial, topirea stratului de zăpadă existent.

Cantităţile de apă vor depăşi, local, 15…20 l/mp, cu precădere în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali. 

În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60…70 km/h, spulberând zăpada. 

Astfel de fenomene se vor semnala şi în seara zilei de duminică, precum şi în noaptea de duminică spre luni în regiunile estice, sud-estice şi centrale, precum şi la munte, iar în prima parte a zilei de luni mai ales în nord-estul teritoriului.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.