Ziua Unirii, sărbătorită la Oradea

232

Primarul Florin Birta împreună cu viceprimarul Marcel Dragoș și city-managerul Mihai Jurca, au participat astăzi, 24 ianuarie, la manifestările prilejuite de  aniversarea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române. Acestea au avut loc la statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii. Evenimentul a început cu prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea imnului de stat al României.

 

În cadrul ceremonialului militar – religios a avut loc o slujbă Te Deum oficiată de preoții militari și un scurt moment artistic. Despre însemnătatea momentului a vorbit prefectul Dumitru Țiplea, iar prof. univ. Dr. Gabriel Moisa a trecut în revistă contextul istoric, semnificația momentului de la 24 ianuarie 1859, dar și meritele de necontestat ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

La 24 ianuarie, se sărbătorește, anual, în întreaga ţară, Ziua Unirii Principatelor Române. Cu această ocazie, primarul Oradiei, Florin Birta, a transmis un mesaj.

‘’Marcăm, astăzi, 163 de ani de la desăvârșirea Unirii Principatelor Române, un eveniment prin care generația vremii și-a îndeplinit un ideal măreț. Mica Unire, cum numim momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, a fost doar un prim pas în formarea statului român ce avea să se înfăptuiască la 1 decembrie 1918. Se cuvine să aducem, așadar, un omagiu înaintașilor noștri care au ales un domnitor comun în fruntea celor două regiuni în care se vorbea același grai și care s-a dovedit a fi conducătorul ce a pus bazele unui stat unitar modern. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a fost adoptată prima constituție românească și s-au realizat importante reforme care stau la baza unor sisteme pe care le avem astăzi la dispoziție, precum învățământul și justiția, țara cunoscând o perioadă de maximă dezvoltare.

Așadar, sărbătoarea Unirii Principatelor Române ne oferă prilejul să îi onorăm pe cei care, prin curajul şi viziunea lor, au îndeplinit dorinţa poporului și să privim cu încredere spre viitor, ducând mai departe idealurile strămoșilor noștri.

Trăiască Unirea!’’

Ceremonialul dedicat acestei zile s-a încheiat cu festivitatea depunerii de coroane și jerbe de flori, urmată de defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.