WEEKEND CU AMENZI: 267 DE SANCŢIUNI ŞI 31 PERMISE REŢINUTE

130
Foto caracter ilustrativ
 

În perioada 18 – 20 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

 

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 267de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 119.030 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 31 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare și au fost constatate 13 tamponări.  

189 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 34 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, patru sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, cinci conducători auto au fost sancționați pentru lipsa I.T.P., patru sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, două sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancționate șase depășiri neregulamentare, iar23 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, sâmbătă, 19 septembrie a.c., la ora 16.40, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Urvind a fost depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din localitatea Cuzap, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 105 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

Conducătorul autoturismului care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.