Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare și o atenționare meteorologică valabilă începând de joi, 15 mai, ora 08:00, până sâmbătă, 17 mai, ora 12:00. În acest interval sunt așteptate fenomene meteo severe în aproape toate regiunile țării.
Potrivit ANM, începând de joi, vântul va sufla cu intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60…70 km/h. Vineri, intensificările se vor resimți mai ales în sudul și sud-estul țării.
Tot joi, ploile își vor face apariția în regiunile vestice, nordice și centrale, extinzându-se vineri și spre sud, centru și est. Precipitațiile vor fi însoțite de descărcări electrice, iar în unele zone se vor acumula între 15 și 25 l/mp, cu posibile depășiri de 35 l/mp pe arii restrânse.
La munte, în special în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1500 de metri, vor fi precipitații mixte, inclusiv lapoviță și ninsoare, cu depunere locală de strat de zăpadă.
De vineri, vremea se va răci accentuat, cu temperaturi maxime între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade, cele mai scăzute valori fiind prognozate în depresiunile intramontane.

Totodată, pentru joi, 15 mai, între orele 10:00 și 22:00, a fost emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona montană. Sunt așteptate averse torențiale, grindină, descărcări electrice și vânt puternic, cu rafale de 50…70 km/h, iar în zonele montane înalte, vântul poate depăși 80…90 km/h.
Vântul se va intensifica și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h.
ANM avertizează că, în funcție de evoluția vremii, vor fi emise actualizări și mesaje nowcasting pentru fenomene meteo severe imediate.



































