
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni (25 august – 7 septembrie), iar veștile nu sunt tocmai liniștitoare. Locuitorii din Bihor și Crișana vor trece de la nopți răcoroase la zile caniculare, iar începutul toamnei va aduce instabilitate atmosferică și ploi. Cum evoluează vremea în Crișana:
- 25 – 27 august: maxime de 24 – 28°C, minime de 7 – 10°C → nopți răcoroase.
- 28 – 30 august: val de căldură, cu maxime de 34 – 36°C → vreme caniculară.
- 31 august – 2 septembrie: ușoară răcorire, maxime de 30 – 31°C.
- După 4 septembrie: temperaturile scad la 27°C ziua și 12 – 13°C noaptea.
Probabilitatea de precipitații crește în 31 august, iar începutul lunii septembrie va aduce ploi mai ales în 3 și 4 septembrie.


































