23.1 C
Aleşd
duminică, 8 septembrie 2024
Blue Container Aleșd

Vrei să devii pompier? ISU Bihor continuă programul de voluntariat „Salvator din pasiune” în comunitățile locale

Începând cu luna februarie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) lansează un nou proiect de recrutare de voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune”. Acest demers, realizat în colaborare cu Fundația 13 Septembrie și sprijinit de OMV Petrom, Zona de Producție Crișana, vizează comunitățile din Suplacu de Barcău, Marghita, Săcueni și Valea lui Mihai.

Proiectul, care se va derula până în februarie 2025, își propune să atragă cât mai multe persoane din zonele menționate, oferindu-le ocazia de a se implica activ în protecția comunităților lor. Participanții vor beneficia de cursuri introductive, instruire în acordarea primului ajutor de bază, stagii de formare profesională gratuite și pregătire în domeniul situațiilor de urgență.

Voluntarii vor avea ocazia să acumuleze experiență profesională în meseria de pompier, participând la misiuni alături de echipajele SMURD ISU și Garda de Intervenție pentru stingerea incendiilor. De asemenea, aceștia vor fi implicați în activități sociale și umanitare, exerciții și acțiuni de informare preventivă a populației, susținând lecții deschise în grădinițe și școli.

Programul de voluntariat „Salvator din pasiune” oferă participanților multiple beneficii, printre care dobândirea de cunoștințe teoretice și practice, dezvoltarea abilităților salvatoare de vieți și bunuri, maturitate emoțională și reziliență crescută.

Detalii suplimentare și condiții de înscriere în program pot fi găsite pe site-ul ISU Bihor, la adresa www.isubh.ro/salvator-din-pasiune sau contactând structura de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor la numărul de telefon 0259411212.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,225FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
982CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,650AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI