USR Bihor a înființat filiala Salonta, a patra filială locală din județ

368
USR Bihor filiala Salonta-800x542

Săptămâna trecută, filiala județeană USR Bihor a înființat filiala Salonta, a patra filială locală din județ după filiale din Oradea, Aleșd și Sîntandrei.

Alegerile interne de constituire a filialei USR Salonta au avut loc la finele săptămânii trecute în Salonta şi au fost organizate la cererea celor 7 membri USR din Salonta, care conform statutui USR, au solicitat înființarea filialei USR în localitatea lor.

În urma votului, funcția de președinte al USR Salonta va fi asigurată de Călin Canahai. În vârstă de 41 ani, acesta este antreprenor și membru al USR Bihor din 2016.

În Biroul Politic Local USR Salonta au mai fost aleşi doi vicepreședinti: Ana Pirtea și Bogdan Păcală. De asemenea a fost aleasă şi o comisie de arbitraj, formată din Mihai Pirtea, Lenuța Dubere și Dacian Bora. Cenzor al filialei USR Salonta a fost ales Radu Alesuțan.

Preşedintele filialei USR Salonta, Călin Canahai, a declarat că obiectivele mandatului său sunt „atragerea de noi membri, extinderea organizaţiei prin înființarea de noi filiale în comunele din proximitatea municipiului Salonta și implicarea salontanilor în campania privind strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească „Fără Penali în Funcții Publice”.

La aceste alegeri au participat Cristian Rusu președinte USR Bihor, Silviu Dehelean deputat USR Bihor, Mihai Șvab, Marius Șovarschi și Adrian Andreica, vicepreședinți USR Oradea.

Mandatul noilor organisme de conducere, control și arbitraj ale filialei locale USR Salonta este până în iunie 2019, după alegerile europarlamentare.