18.1 C
Aleşd
vineri, 29 martie 2024

Unsprezece cetățeni străini descoperiți de polițiștii de frontieră bihoreni și arădeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Nădlac II și Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit unsprezece cetățeni afgani, solicitanţi de azil în ţara noastră, care încercau să treacă ilegal frontiera pe jos sau ascunși în  automarfar.

- Publicitate -

La data de 30.09.2021, în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au observat în zona punctului de trecere a frontierei, la aproximativ 100 de metri față de linia de frontieră, șase persoane care nu-și justificau prezența în zonă. Acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, în urma cărora s-a stabilit faptul că persoanele sunt cetățeni din Afganistan, solicitanţi de azil in ţara noastră.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean georgian conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Georgia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, alune pentru o societate comercială din Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport efectuat în comun cu autorităţile maghiare, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, cinci cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanți de azil în România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,168FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
602CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI