Un jandarm aflat în timpul liber a depistat o autoutilitară furată

1884
Foto ©  I.J.J. Bihor

În data de 20.07.2017, plutonier major M.G., subofițer în cadrul Detaşamentului de Jandarmi Mobil Oradea, aflat în afara orelor de program, în jurul orei 20:30, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a observat o autoutilitară marca FORD Transit abandonată pe marginea drumului comunal care leagă localitățile Toboliu de Cheresig.

Plutonier major, a anunţat dispeceratul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor pentru a verifica autovehiculul. În urma verificărilor efectuate s-a confirmat faptul că autoutilitara a fost declarată furată.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj din cadrul I.P.J. Bihor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.