-1.3 C
Aleşd
joi, 12 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

Un hoț al lăcașurilor de cult reținut și arestat: prejudiciu de 31.000 de lei în 8 furturi

Un bărbat, cercetat pentru repetate furturi din lăcașuri de cult, cu un prejudiciu de 31.000 de lei, reținut de polițiștii din Oradea și arestat de magistrați.

La data de 13 noiembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradeaau dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (8 acte materiale).

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 6 noiembrie a.c., în intervalul orar 01.50 – 02.15, acesta ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unui magazin bisericesc din municipiul Oradea și, dintr-o cutie, ar fi sustras 15.000 de lei.

De asemenea, la data de 12 august a.c., în jurul orei 03.30, bărbatul ar fi pătruns, prin escaladare, în curtea unei biserici din Oradea și apoi, prin efracție, în interior și ar fi sustras aproximativ 2.500 de lei. Același bărbat, la data de 4septembrie a.c., în intervalul orar 02.30 – 07.00, ar fi pătruns, prin escaladare și efracție, într-o casă parohială din Oradea și ar fi sustras din interior aproximativ 4.500 de lei, iar în perioada 9 – 10 septembrie a.c., ar fi încercat să pătrundă, prin efracție, într-o altă biserică din Oradea, fără a reuși. Totodată, în perioada 8 – 11 septembrie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-un alt lăcaș de cult din Oradea și ar fi încercat să sustragă bani din interior, tot fără a reuși.

La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 04.30, bărbatul ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-o altă biserică din Oradea și ar fi sustras aproximativ 30 de lei, din cutia milei, iar la 23 septembrie a.c., în jurul orei 03.00, având fața acoperită, ar fi pătruns prin efracție într-o biserică din Oradea și ar fi sustras 1.000 de lei din cutiile de donații, cauzând un prejudiciu estimat la 3.000 de lei.

De asemenea, în perioada 4 – 5 noiembrie a.c., la ora 06.50, același bărbat ar fi pătruns prin efracție în incinta unui alt lăcaș de cult din Oradea și ar fi sustras aproximativ 2.000 de lei din cutiile de donații, cauzând un prejudiciu estimat la 3.000 de lei.

Prejudiciul total cauzat astfel este de aproximativ de lei 31.000 de lei.

La data de 14 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului l-au prezentat pe bărbatul de 43 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celuiîn cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,596FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI