Un câine SALVEAZĂ o familie din Oradea de la incendiu

2184
Mașină de pompieri

Vineri, 24 aprilie, în jurul orei 00.05, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de pe strada Sfântul Apostol Andrei din municipiul Oradea.

Ajunse în trei minute la adresa indicată de apelant, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au constatat că flăcările se manifestau violent la bucătăria apartamentului, amenințând să se extindă și la celelalte încăperi.

Pompierii militari au acționat simultan pentru stingerea focarelor și pentru verificarea celorlalteîncăperi ale locuinței, salvând un câine aflat într-una din camerele inundate cu fum.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul cu operativitate (în aproximativ 10 minute), împiedicând propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale locuinței și la apartamentele învecinate.

În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o o priză defectă, au ars bunuri materiale din bucătărie (elemente de mobilier, două aparate electrocasnice, un telefon și o fereastră).

Din fericire, nu au existat persoane rănite, locatarii apartamentului autoevacuându-se la timp datorită câinelui, care i-a alarmat imediat după izbucnirea incendiului.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.